Zilnic avem acces la un număr mare de informații, care ne ține mintea ocupată și ne ”fură” atenția de la existența umană însăși. Prea atrași și preocupați de subiecte care ne interesează sau nu, uităm să ne întoarcem către interior, către noi înșine.
Icebergul în 3 ipostaze
Reflectând asupra experiențelor interioare și multitudinii de informații, ce ocupă viața omului secolului XXI, mi-au atras atenția 3 ipostaze ale icebergului: cea a tragediei Titanicului, cea a minții din perspectiva lui Freud și cea a gândirii sistemice, toate având ca punct de plecare iceberg-ul, modul în care noi oamenii îl percepem, în care putem reflecta asupra lui și a simbolisticii asociate.
Pornind de la diferite elemente din natura înconjurătoare omul a creat metafore, a folosit simboluri care l-au însoțit de-a lungul a mii de ani de existență, devenind repere în momente dificile și indicii pentru generațiile următoare privind modul de viață al predecesorilor. Pornind din plan fizic – un iceberg provoacă scufundarea Titanicului – se desprinde metafora ce descrie simbolistica icebergului: partea vizibilă, cea de deasupra luciului apei, este doar o parte a unui sistem / obiect / concept, de regulă mai mică decât partea din apă – invizibilă de la suprafața apei. Este evident că această metaforă nu a fost utilizată de la momentul acestei tragedii, însă asocierea cu acest moment poate aduce lumină și poate preveni tragedii la nivel individual, în unele situații.
Freud compară mintea umană cu un iceberg: partea vizibilă este reprezentată de mintea conștientă, iar partea aflată sub linia apei este mintea subconștientă. Conținuturile minții subconștiente nu pot fi accesate prin introspecție, unele dintre acestea ieșind în conștient ”stimulate” de diverși factori. Având în vedere multitudinea de informații pe care omul modern le accesează, oare, din perspectiva lui Freud, este mai probabil ca anumite conținuturi să ajungă mai ușor sau mai repede în conștient decât în urmă cu 100 ani?
Modelul icebergului sau al gândirii sistemice se bazează pe aceeași metaforă a icebergului și vizează modul în care un set de elemente se influențează unele pe celelalte, în diferite moduri, în cadrul unui sistem, doar unele elemente fiind vizibile. Cu alte cuvinte, de regulă suntem conștienți de ceea ce percepem (elemente vizibile), fără a acorda atenție factorilor (elemente invizibile), care au susținut prezența în câmpul nostru vizual, la nivel fizic sau simbolic, a structurilor vizibile.

Perspectiva icebergului

Cele trei repere care au în prim plan icebergul pot fi considerate puncte de plecare pentru o abordare a evenimentelor și comportamentelor dintr-o perspectivă care să creeze echilibru interior în anumite momente.
Fiecare individ asistă la situații în care nu și-ar fi dorit să se găsească sau pe care nu le-a putut concepe. Mecanismele de coping precum schimbarea focusului de la problemă la soluție, schimbarea perspectivei pentru a identifica aspectele pozitive ale experienței, sunt metode care oferă sprijin în situații provocatoare. Uneori este nevoie de mai mult decât atât, iar o abordare a situațiilor din perspectiva icebergului poate fi una dintre soluțiile la îndemână.
Iată de ce: la un moment dat, fiecare dintre noi, a fost impresionat, deranjat, agasat de comportamentul unui coleg, al unui vecin, al partenerului de viață, al copiilor sau de un eveniment din viața personală, profesională, din plan politic sau social și nu de puține ori am ales să punem o etichetă fără a reflecta asupra factorilor care ar fi putut contribui la generarea acestor situații. Astfel, menținerea atenției în zona în care criticăm contribuie la menținerea stării de disconfort.
Dacă ne referim la comportamentele indezirabile ale copiilor, care sunt, probabil, cele mai vizibile adulților, observăm că nu de puține ori copilul este etichetat ca fiind obraznic, needucat, hiperactiv etc, fără ca adulții să acorde un timp minim de reflecție asupra acestor comportamente și factorilor care le pot declanșa.

Perspectiva icebergului – metodă în 5 pași

În continuare împărtășesc cei 5 pași, traduși în acțiuni concrete, care susțin starea de echilibru, atunci când ne confruntăm cu situații sau comportamente ”deosebite”.

Detașarea emoțională – primul pas – vizează abordarea obiectivă a situației, fără a implica propriile emoții, valori sau judecăți. Cu alte cuvinte, atunci când observ un copil care are un comportament nepotrivit nu etichetez, nu compar, nu judec nici copilul, dar nici părinții pentru că nu l-au educat, nu mă încarc de frustrare și nemulțumire, ci rămân în postura de observator, fără a mă lăsa pradă gândurilor, emoțiilor analizei prin filtrul propriilor valori. La fel și în cazul adulților.

Analiza detaliilor, cel de-al doilea pas, presupune identificarea gesturilor, posturii corpului, a limbajului și vocii, în cazul copiilor și adulților, respectiv a detaliilor, mai greu detectabile, în cazul evenimentelor sau situațiilor. Identificarea detaliilor necesită atenție, răbdare, implicare, poate și un pic de cultură generală, fără a ne limita doar la acestea, toate regăsindu-se sub umbrela activității de detectiv, așa cum îmi place să o văd pentru a da o tentă de aventură vieții noastre.

Identificarea factorilor care au declanșat comportamentele sau evenimentele – pasul trei – devine un fel de succesiune firească a pasului anterior, fiecare detaliu analizat putând să ne trimită la un posibil factor. Trecerea de la analiza detaliilor la identificarea factorilor poate fi o activitate în buclă, de multe ori fiind necesară reluarea analizării detaliilor, la fiecare revizuire putând fi identificate noi detalii care inițial nu au fost observate.

Reflecția – pasul patru – necesită o perioadă mai lungă de timp. Dacă preocuparea este legată de comportamentul unei persoane, fie adult sau copil, este neceasră reflecția atât asupra comportamentului indezirabil cât și a comportamentelor obișnuite, din viața de zi cu zi. Desigur că, în anumite contexte, din discuții, în momente de relaxare, se pot observa cu ușurință factorii care ”provoacă” acele comportamente. În cazul în care copilul sau adultul sunt implicați în activități de învățare socio-emoțională vor putea înțelege și gestiona propriile emoții într-o manieră care să nu îi mai ”transforme” în subiecte de discuție sau de critică în comunitate.

Acțiunea este ceea ce poți face în funcție de rolul tău, relația cu persoana sau evenimentul, contextul. Planificarea și implementarea unui set de activități sau acțiuni menite să sprijine experiențele celui în cauză, prin conștientizare, autocunoaștere, lucrul cu propria persoană sunt potrivite pentru cei care au un rol în viața persoanei respective: prieteni, colegi de serviciu, familie, profesori, psihologi etc. Dar, chiar și atunci când nu suntem în poziția de a putea sprijini concret o persoană, ajutorul poate veni și când nu etichetăm, nu judecăm, nu raportăm comportamentele altcuiva la propriul sistem de valori. Acest lucru poate fi observat din postura corpului, grimase, tonul vocii etc, care la rândul lor transmit un mesaj pozitiv celui în cauză, putând genera o schimbare, chiar în momentul unei crize.

De-a lungul timpului interacționând cu mulți oameni, traversând perioade stresante și fiind față în față cu situații care mai de care mai provocatoare, am descoperit că această metodă este utilă pentru a aduce echilibru în primă fază la nivel individual și mai apoi la nivel de echipă, grup, colectiv. Schimbarea dinamicii echipelor, în sensul eficientizării procesului de comunicare, este un alt posibil efect al utilizării acestei metode.

Reține: Chiar și atunci când crezi că nu poți face nimic pentru cineva poți face mult: să accepți, să înțelegi, să ai răbdare.

Dacă ți-a fost de folos sau ți-a plăcut poți da mai departe pentru a susține faptele bune.