Când parcurgi LinkedIn nu ai cum să nu observi că unii utilizatori nu au poza de profil. Analizând aceste profile, poți intui cam care sunt motivele pentru care acești utilizatori nu doresc să fie recunoscuți, pentru restul, motivele pot fi extrem de diverse.
Am întrebat câțiva candidați care nu aveau fotografii de profil, care ar fi motivul pentru care nu au această fotografie și toți au răspuns că nu se consideră fotogenici. LinkedIn se dorește a fi o rețea de profesioniști, iar “calitatea” de a fi fotogenic nu este cea mai mare provocare a acestei platforme. Provocarea este să ai un profil care să atragă atenția.
Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, activ, sau doar te gândești că dacă apare un job mai bun, vrei să profiți de oportunitate, este nevoie să ai o fotografie de profil. Cei care îți parcurg profilul își doresc să te cunoască.
Iată și câteva motive care să te convingă cât de important este să ai o fotografie de profil pe LinkedIn:
- Profilul cu fotografie este “mai prietenos”, iar persoana care îl parcurge se simte “mai aproape” de posesorul profilului
- Elimini “etichetele” de timid sau are ceva de ascuns
- Atunci când parcurgi un profil cu fotografie, este asociată fotografia cu descrierea profilului și astfel este mai ușor de reținut
- Cunoștințe mai vechi sau colegi care nu îți cunosc decât prenumele, te pot recunoaște mai ușor, după fotografia de profil
- Profilul este “mai puternic” dacă este completată și fotografia de profil, potrivit celor de la LinkedIn
- Un profil de LinkedIn fără fotografie este incomplet, iar una dintre cauzele necompletării poate fi considerată lipsa de interes, astfel cei care ar putea fi interesați de profilul tău, te pot “ocoli” deoarece nu ai o fotografie.
O fotografie făcută cu bun gust, care respectă o etica profesională minimală are un impact pozitiv asupra celui care îți parcurge profilul.